Category: Restart Romania (Page 1 of 2)

Te-am gustat şi avut, în paharul cu vin

Urăsc oceanele şi apa, cu ale lor ţărmuri tăcute.

Doctorii repetă şi tot scriu reţete:

Cu pulpele goale O sticlă şi un pahar– Las-o omule mai moale !

Amorţită şi uitată sau înecată cu vin şi fiere,

Inima oricum moare, de prostie sau durere.

Dacă de cer şi viaţă te-ai temut, nu trebuia să-mi ieşi în drum.

Un vis, şi acelaşi suflet, amândoi am avut, acum totul e scrum.

Te-am gustat şi avut în paharul cu vin,

Mi-ai fost lumină şi iubire, sentimentul divin.

Te caut prin căni şi pahare, gustul nu ţi-l mai găsesc.

Am un sac de sticle goale, pentru tine, butoaie golesc.

Pahar cu vin Picioare de femeie

Printre argaţi şi împăraţi, cu trădarea îţi faci drum

justitia-ca-tarfa

Să nu încerci vreodată,                    

Să mai spui, că tu iubeşti.

Doar prin paturi şi cearşafuri,

Cu pielea ta şi-n carne trăieşti.

Cu sânge rece,

Clipa şi Cerul ţi-ai executat.

Iar struţul binecuvântat,

Ochii peste cap a dat,

Deşi era îmbrăţişat şi implorat.

El şi numai el se vede,

Eroul adânc băgat,

Într-o găleată cu nisip,

Cu capul lui pătrat.

capul-in-nisip_strut si omPrintre argaţi şi împăraţi,

Cu trădarea îţi faci drum.

Închini Roma unor struţi,

Cu soartă de pilaf şi fum.

 

RTC-Jos-T-Dictatura-sindicala-Iohannis   Alegerile s-au terminat, Consiliul Naţional al SNTc. este scena comediei, unde apostolii dintr-un singur diavol (Ioan Andrei), şi-au răzbunat umilinţa din 2011.

   Scena cu Mircea Olteanu, cerşind îndurare … a ajuns la apogeu !

 Andrei toarnă lui Doru  Cum se spune în ţara penalilor, greu de stârpit: Pe cine nu laşi să moară, nu te va lăsa să trăieşti …    Stimaţi colegi, nu m-aţi ascultat, compromisuri cu diavolii nu se fac.

Moroşane, … cine-ţi toarnă în pahar !? … Compromisul !

Blestemul Sindicatului Naţional din Telecomunicaţii are nume de sfinţi, Ioan Andrei

   Sindicatul Naţional din Telecomunicaţii se pregăteşte de veşnica mascaradă a alegerilor, care nu vor schimba nimic din ceea ce ştim deja. Nesimţirea este la ea acasă şi în această organizaţie sindicală, construită fidel după tiparul liderilor de orice fel din România noastră pitorească.

4 Dragnea   În ţara în care, condamnaţii şi inculpaţii, Dragnea şi Ponta ne conduc, nu ne mai miră deloc, veşnicia sfertului de veac ce o putem numi: epoca Andrei Ioan, din istoria sindicală a angajaţilor Telekom, jenanta companie multinaţională, care a îngropat definitiv numele de Romtelecom, odată cu speranţele de respect a unor generaţii întregi de oameni.

   Fără o reacţie adecvată din rândul membrilor de sindicat, fostul deputat PSD, Ioan Andrei şi-a construit un Comitet Director, ca un batalion disciplinar, marota perfectă cu care poate sfida Consiliul Naţional al SNTc şi salariaţii de bună credinţă, vinovaţi, doar de mioritica noastră lipsă de revoltă.

DD şi Andrei   La ultimele alegeri din 2011, când Ardealul condus de Doru Dăncuş şi eterna prinţesă de Cluj, Felicia Mureşan şi-au impus în forţă lista cu vicepreşedinţi, aleşii astfel promovaţi s-au dovedit inutili şi unii chiar penibili, alături de veşnicul preşedinte.

   Secretarul general Mircea Olteanu a îngenuncheat în faţa maramureşeanului şi a fost iertat după gestul greţos, deşi fusese respins de două ori prin vot. Şi mai penibil a fost, când la votul final, preşedintele unic a fost ales cu un vot mai puţin, decât transpiratul secretar Olteanu, scăpat la masa verde din colţ, în urma unui târg dezgustător.

gabriel-oprea   Aşa cum generalul Gabriel Oprea şi armata UNPR urmăresc interesul naţional, omul cu nume de apostoli, Ioan Andrei va ţine prohodul interesului sindical. Amin !

   Ioan Andrei, tu şi PSD ne ştiţi o ţară de proşti, dar acordul meu pentru fraza asta nu-l ai.

Ioan Andrei, eşti un violator de suflete cu mult mai pervers, decât dobitocii de la Vaslui !


DD şi Andrei   Amice, Ioan şi Andrei, cu nume de zei, n-ai plecat, încă, de pe planeta magenta Telekom, moştenitoarea Romtelecom şi Cosmote ?

   Mare greşeală ai făcut, dar mai ai timp, doar pentru tine, Telekom România pregăteşte acum, oferta cea mai specială, o să te îneci la final de carieră pseudo-sindicală (că tu n-ai muncit niciodată), în bani şi onoruri militare, apoi generalul Oprea te aşteaptă la UNPR, ultima scursură din marele vostru PSD.

   Hai să spunem lumii cum ne-ai violat, că prea mult te-am aşteptat. Ţi-am spus să nu te mai joci cu noi, dar tu te crezi mare lider, cu titluri sindicale plagiate, precum prim-plagiatorul Victor Ponta, de care nu mai scăpăm.

   Se făcea că eram odată, prin anul 2011, când Băsescu şi micul dreptaci Emil Boc, au hotărât să v-o tragă vouă, veşnicilor lideri de sindicat, care mai făceaţi şi politică.

   V-au pus-o bine şi îndesat, cu un penis legislativ, care se numeşte Legea Dialogului Social – dintre hoţi şi oi.

Guvern Corparatii Populatia   În România, începea astfel dictatura multinaţionalelor, împreună cu vremelnicii noştri guvernanţi, iar voi sindicaliştii de după revoluţie aţi ales să vă scăldaţi în aceeaşi zoaie cu clasa noastră politică.

N-am înţeles prea bine atunci, când cunoştinţa noastră comună, Anca Georgescu Aladgem, mi-a spus:

– Staţi d-l Stănică, să vedeţi ce vă pregăteşte Guvernul …

   Ups, deci directorii de Resurse Umane, din fatalele companii multinaţionale coceau cu guvernanţii portocalii şi cocotele blonde, cel mai tare experiment de pe piaţa muncii din Europa. Un viol social, fără alifie şi preludiu, prin eternele ordonanţe de urgenţă, strecurate pe la spate.

 AGA WS  Ştiam că d-na Anca Georgescu nu zâmbeşte, decât cu subînţeles, iar noi cunoşteam prea puţin despre violul legislativ ce ni se pregătea, dar nu m-am pierdut cu firea şi i-am răspuns:

– Ce vor face d-nă, ne vor scoate din ţară ?

RTC-Jos-T-Dictatura-sindicala-Iohannis   Când a apărut legea, am înţeles, protecţia noastră, a liderilor de sindicat, a dispărut într-o noapte.    

Eram la mâna celor cu care noi luptam, angajatorii.

   Legea a fost şi mai dură, decât ştiam de la voi PSD-iştii din opoziţie, atunci. Complotul Dialogului Social, dictat mişeleşte de guvernul portocală, a intrat imediat în vigoare şi nu cum speram noi, măcar din ianuarie 2012.

   În iunie 2011, Contractul Colectiv de Muncă din Romtelecom expira, astfel încât, prin ordonanţa de urgenţă a micului Boc-poc, eram cu toţii la picioarele eternei doamne de fier, Anca Aladgem, negociatorul nostru suprem pe relaţia angajatorului cu sindicatele.

FSTC Felicia Chiciu   Ce ai făcut tu atunci, trădare naţională, cu numele tău de sfinţi ?

   Ştiai că la Galaţi, ai cel mai drăcos lider din Federaţia ta desfiinţată atunci, subit. Ai încercat să mă convingi, îmi spuneai că nu avem ce face, trebuie să cedăm.

Am spus : Nu, eroare de om ce eşti … Mergem la grevă !

   Ai înţeles, că nu te poţi înţelege cu nebunii, dar ai crezut că poţi să-i violezi, fără să simtă. Ai greşit dinamovistule pervers, ţi-am simţit trădarea rece şi trocul tău obscen, cu d-na noastră de fier.

T Jos Dictatura Miscarea SindicalaAdministraţia Romtelecom, reprezentată de Anca Georgescu, ne cerea atunci, noi fiind legaţi cu mâinile la spate, să cedăm drepturile oamenilor, cuvenite prin CCM de sărbătorile de Crăciun, iar ceea ce legea trebuia să ne asigure firesc, ne ofereau ei, o prelungire a Contractului Colectiv.

   Dacă nu se prelungea contractul, toţi liderii de sindicat, care nu mai munceau de zeci de ani, trebuiau să vină urgent la locul lor fictiv de muncă, deşi ei nu mai ştiau să facă nimic, decât gargară şi trafic de influenţă, în numele activităţii sindicale.

   Să povestim pe mai departe, cum ne-ai violat, cu limba ta, de Iudă.

   Ţi-ai pus credincioşii, să sune prin ţară, să ne convingă, să renunţăm la verdictul oamenilor, care vroiau să mergem spre grevă.

miticaAi inventat, ca la fotbalul lui Mitică Dragomir, un scor al ruşinii, nici acela real: 21-19 … sindicate conduse de trădători, împotriva noastră a celorlalţi.

   Nu ţi-am acceptat nici atunci şi niciodată, trădarea, eu cu tine joc meciul vieţii, am jurat că te scot din teren, oricâţi arbitri vei cumpăra.

Stănică Ambrinoc: antrenor de lupi şi de haiduci

Eu unul, mi-am ales soarta, voi fi  antrenor de lupi şi de haiduci !

   Sunt dintr-un neam de răzeşi, născut cu dinţi de lup, te voi muşca de beregată şi-ţi voi trage hoitul la margine de Bucureşti, spre vila ta din Domneşti. Uită-te bine la tine, deja putrezeşti.  

Omule, Andrei Ioan, eşti
Pozaun simplu muritor prea bine plătit, de un sfert de veac, doar pentru a ne viola sindical, pe toţi care am crezut, că se poate trăi şi munci, într-o multinaţională cu pretenţii de valori umane şi europene.

 Violatorii din Vaslui sunt mici copii pe lângă violul sălbatic şi în masă, pe care clasa politică şi sindicală la un loc, l-au aplicat deopotrivă la femei şi bărbaţi, care au crezut într-o speranţă de viaţă decentă, doar prin muncă, în această ţară umilită şi prădată, chiar din interiorul Uniunii Europene.

D-le Nikolai Beckers, director Telekom România, faceţi vă rog o treabă nemţească, ca între bărbaţi, cu penalul Ioan Andrei !

angela_merkel_made_in_germany   Telekom România este o multinaţională, chipurile cu management german, dar cu aceleaşi metehne de prost gust, atunci când vorbim de locurile de muncă şi relaţia cu sindicatele.

   În acest moment, salariaţii din fosta companie keep-calm-and-telekom-romaniaRomtelecom sunt resemnaţi şi de-a valma, tineri sau vârstnici, oamenii se înghesuie la disponibilizările generoase, ale darnicului patron european, total scârbiţi de tratamentele periodice la care tot au fost supuşi, an de an, după privatizarea celebră binecunoscută.

   Numai veşnicul Ioan Andrei, preşedintele complotului din greţosul Sindicat Naţional din Telecomunicaţii, nu se mai dă plecat, nici la pensie şi nici prin demisia de bun simţ, pe acelaşi model cu prietenii lui, Dragnea şi Ponta, din PSD, partid al cărui deputat de Alba, a şi fost.

stai calm curvele tot curve   Membrii simpli de sindicat, au fost trădaţi în mod ordinar de grupul acestui prea demult, aşa zis lider, doar pentru interese personale şi de grup, prin clauze speciale, jenante, strecurate parşiv în Contractul Colectiv de Muncă, chiar dacă legea cea mai dură din Europa, nu mai obligă compania la favoruri către sindicalişti.

   În Germania, sindicatele sunt organizaţii serioase şi respectate atât de Patronat, cât şi de salariaţii pe care îi reprezintă, dar la noi în România, democraţia şi bunul simţ sunt prea departe de munţii de unde izvorăşte Dunărea.

iohannis-ponta  Mi-a aduc aminte de provocarea lansată de neamţul Klaus Johannis, din campania electorală pentru prezidenţiale, către inculpatul premier de atunci şi acum, Victor Viorel Ponta, o provocare ca între bărbaţii, care împreună, cu jalnicul USL, dominau Parlamentul şi puteau adopta orice lege, dar niciodată, pentru ceva cerut de electoratul îndelung prostit.

nikolai-beckers-victor-ponta   Pe acelaşi model, ca între bărbaţi, sugerez d-lui Nikolai Beckers, director Telekom România, să-i ceară public demisia celebrului Ioan Andrei, sau poate trebuie să vină d-na Merkel, în persoană, partea masculină din Germania, fiind o specie mai greu de convins.

DD şi Andrei   Cercetările penale din România sunt prea multe, iar cea împotriva d-lui Andrei Ioan, nu mai miră pe nimeni, că a împlinit deja 2 ani şi nimic nu se mai aude …

(dosar nr. 4014/P/2013 din 24.05.2013 Parchetul Galaţi).

Angela merkel cu telefon   Eu mai am încă răbdare cu sistemul juridic din România, deşi Ioan Andrei este un şmenar sindical de un sfert de veac şi nu o agonie de tinereţe, precum netrebnicii violatori din Vaslui, judeţ veşnic PSD, dar în scădere, ca peste tot în ţară.

Dacă noi eram tot 7, dar fraţi cu fata violată, eraţi demult tocaţi ! Ştiţi voi cum, ca între noi răzeşii.

real man dont rape   Răii din Valea Ră – Vălenii din Vasluiul de azi, vor să-şi scuze violatorii iuţi de boaşte şi mădular, cu sintagma:

… ” o greşeală a tinereţii”.        

Apăi, doamne să ne ierţi, dar greşeală este, doar faptul că s-au născut şi prost au crescut, iar prin râpile din Vaslui, avortonii se mai adună şi în grupuri organizate.

”A lui Burlacu era cuminte ca o fată, mergea duminica la biserică” … Eu cred că se ducea de formă şi acolo se uita pe pereţi la scenele cu sfinţii torturaţi, de soldaţi şi plebe.

   Iar asta cu ”era cuminte ca o fată”, o pricepem în acelaşi fel precum ideea că o fată violată mai ”joacă şi teatru”, când e dusă cu forţa pe câmpuri mioritice, de prea transpiraţii gospodari din sat.

cei 7Măi Surleac, Bolboceanu, Boicu şi Burada, ce-aţi zis voi ? … O facem lată şi nimeni nu ne află …

Na, că na fost aşa, vă ştie o ţară întreagă, fata a avut curaj să vă denunţe, iar voi acum vă credeţi şmecheri şi cu mult mai sus de victima voastră, care a îndrăznit să vorbească şi să nu-i placă.

   Cu siguranţă, vă alegeţi bine victimele, din acelea care nu se pot apăra sau pe care nu le-ar crede nimeni, că nu le-a sad-alone-girlplăcut de bărbăţia şi prestanţa voastră, prea mult trâmbiţată prin eroarea voastră de sat.

   Poate că, fata violată nu are şi ea fraţi, la fel de educaţi ca voi,

pentru că ştiţi bine, eraţi de mult tranşaţi, îngropaţi şi cu pomenile la zi … cum ne e datina strămoşească …

4 din eiColacul sfinţit de la biserică vine perfect peste pupăza mamelor voastre proaste, care în loc să-şi toarne cenuşă în cap, mai deschid şi grupuri de susţinere pentru voi, pe facebook.    Susţinătorii s-au întrecut în fraze de genul :

Hai să susţinem un pic băieţii din Valeni!!!

Susţinem Reforma: Nu merităm 5 ani pentru 5 minute!!!

Vrem pedeapsa egală cu durata plăcerii” ! ! !

Nu se cheamă VIOL, este doar SEX SURPRIZĂ!”

   3Cunoaştem instinctul vostru mental, de a împărţi fetele, doar în două categorii: curvele şi fetele mari, … care se curvesc şi ele, dar după o nuntă cu boi ca voi.

După standardele voastre, de grajd, o fată care a fost cu altul trebuie musai să fie şi cu voi, fără prea multe rugăminţi, iar dacă spune că nu vrea, cu siguranţă, joacă teatru şi doar trebuie stropită cu rachiu.

topor   Ca oriunde în Moldova, răzeşii taţi nu-şi doresc fete … Ei trăiesc tot timpul cu frica că, vor trebui vreodată să dea ochii cu demenţi înfierbântaţi, ca voi şi-atunci, doar toporul şi securea vor vorbi.

Deocamdată, aşteptăm sistemul să-l vedem cum va proceda în cătuşe la mâinicazul acestui viol tribal, iar faptul că, încă sunteţi liberi şi cu tupeul intact, este o prea mare greşeală a sistemului juridic din România.

   Astfel de vitejii ale zmeilor gospodari, trebuiesc drastic şi urgent rezolvate, chiar şi în satele neştiute de la marginea Europei.

Sindicatul Naţional din Telecomunicaţii – un jeg galben, ce se ascunde sub magenta Telekom

   T-Mobile_Romtelecom_CosmoteActuala companie Telekom a apărut în urma fuziunii dintre telefonia fixă din Romtelecom şi cea mobilă, Cosmote.

   Da pentru sindicatSindicatul Naţional din Telecomunicaţii, care negociează, doar pentru lideri, contractul colectiv de muncă, la nivelul acestei unităţi, a apărut în urma Legii Dialogului social, lege dată în 2011, prin dictatura ordonanţelor de urgenţă, practicată şi de guvernarea Boc.

   Ponta şi oameni tăiaţiMultinaţionalele, împreună cu aşa zisul guvern de dreapta au pus-o de un experiment european, în materie de sindicate şi cod al muncii, exact în ţara noastră.

   Astfel, negocierea contractelor de muncă, la nivel naţional sau de ramură s-au desfiinţat brusc, iar rolul federaţiilor şi confederaţiilor, a devenit, pur şi simplu, consultativ.

   La nivel de unitate, Federaţia sindicatelor  pierde dreptul de negociere, iar soluţia cea mai indicată, nu era, decât apariţia unui sindicat naţional.

   cartonas-galbenSindicatele locale, erau invitate, să-şi dizolve personalitatea juridică, deci să-şi piardă independenţa, iar apoi să funcţioneze, doar ca filiale ale noului sindicat naţional.

   Conducerea Sindicatului Naţional, căpăta astfel, o putere şi o responsabilitate cu mult mai mare, decât cea a federaţiei.

   La Consiliul Naţional de constituire al celebrului Sindicat Naţional din Telecomunicaţii, din iunie 2011, am crezut naiv, că revoluţia votului va fi implementată într-o organizaţie sindicală, cu mult înaintea neştiutului noiembrie 2014.

   Ca de fiecare dată, în România, speranţele de schimbare veneau din Ardeal şi Banat, dar din păcate vom constata, mai târziu, că aveau şi ei aceeaşi mentalitate de aranjamente meschine.

   T Jos Dictatura Miscarea SindicalaCu ajutorul oportuniştilor fără de caracter, şi cu păduchi predestinaţi pentru săritul direct în frunte, ardelenii au reuşit să-i domine pe bucureşteni, iar Moldova şi Muntenia, chiar nu au mai contat în împărţeala jegului galben.

   Rezultatul alegerilor a fost dictat de înţelegeri obscene, pe sub mese, … pe lângă ele, dar şi dramatic, … cu olteni căzuţi în genunchi !

   PozaD-lui Andrei Ioan i se garantează realegerea pe veşnicie, în funcţia de preşedinte, dar i se dictează, din Maramureş, lista cu vicepreşedinţi dintr-un triunghi ad-hoc, cu doi moroşani (unul bucureştean) şi eterna prinţesă de Ardeal.

   Andrei si Doru turnat in paharIar ca bonus se oferă iertarea lui Olteanu bucureşteanu’, şi drum liber spre ceruta şi îngenuncheata lui funcţie de secretar.

   Numai într-o organizaţie penibilă din România se poate, ca un preşedinte tolerat şi cu un secretar jalnic iertat, să facă ce vor cu 7 vicepreşedinţi, care ar fi trebuit să se reprezinte, nu doar pe ei.

   Cartonaş roşu pe fond de cerÎnainte de a continua povestea Sindicatului Naţional, din ţara lui Galben Împărat, cerem public, în numele salariaţilor, care au muncit vreodată în Romtelecom sau în actualul Telekom, fişa de post, pe ultimii 25 de ani, a inculpatului prea bine plătit şi nu înţelegem de ce, a veşnicului Ioan Andrei, actor ieftin de comedie, de prost gust, de pe piaţa muncii sau din istoria sindicatelor mioritice.

   Drapel şi scheleteStimaţi români, … angajaţi şi în Telekom, 

suntem în NATO şi Uniunea Europeană, 

… şi nu, doar grecii ştiu istorie, sau pot protesta !

Ioane, nemţii, Beckers şi Iohannis vor afla. Nu tu eşti Sf. Andrei !

Poza   D-le Ioan Andrei, aţi uitat de ziua mea, dar eu nu de dumneavoastră. Dezlegat am fost la gură şi e prea târziu acum, să mai opresc istoria dintre noi. Doar mie mi-a fost scris, să vă spun adevărul, aşa cum nu vă place şi nu l-aţi vrut niciodată.

   Aţi fost ales preşedintele Sindicatului Naţional din Telecomunicaţii, dar ştiţi bine, fără votul meu, deşi aţi fost mereu singurul candidat. V-am spus asta, imediat după alegeri, pentru că, am crezut naiv, că veţi înţelege vreodată ceva.

Nu aveţi statura unui lider, deşi eu şi alţii v-am tot oferit această şansă.

   Am greşit, recunosc, dar a trecut prea multă vreme de atunci şi oricum, nici n-aţi vrut să ridicaţi mai sus de vremurile noastre mioritice.

Galatenii voteaza Ponta   In noiembrie 16, aţi mizat pe roşu, precum prea mulţi moldoveni, sau români fără simţul istoriei.  

   Dinamovist cu epoleţi, nu aveaţi cum, să nu fiţi alături de Ponta şi clica PSD, a cărui deputat aţi şi fost.

Miscarea Sindicala votează Iohannis   Eu nebun din fire, fac mereu pe invers, deci … albastru şi Iohannis !

   Ce noapte frumoasă a fost ! … cu faţa lui Dragnea şi mustaţa lui, umbrită de rezultatul zilei.

   V-am tras-o frumos de tot, … de data asta, v-am învins şi la vot !

deget dan mare   Revoluţia votului va fi definitiv a noastră, staţi să vedeţi ce vă fac golanii şi curvele, în 2016, după sinceritatea unui Rus ardelean, tot cu nume de Ioan …

   Degetul mijlociu a lui Dan Coroian Vlad, va rămâne în istorie şi va fi coşmar şi ţeapă, pentru gaşca voastră PSD-istă, care se credea veşnică, precum culoarea rozalie din obrazul lui Hrebenciuc.

   Să ne întoarcem la nemţi. D-le Nikolai Beckers, cu regret vă spun, Telekom este departe, de ceea ce ştiam şi aşteptam noi din Germania, am ajuns să regretăm, până şi calul troian, adus din Grecia, pe poarta Romtelecom.

RTC Jos T Dictatura sindicala Iohannis   D-l Ioan Andrei ne-a arătat odată, cum sunt organizate sindicatele în Germania, când ne-au vizitat cei de la Verdi. Nu am uitat niciodată, ce au spus acei adevăraţi lideri de sindicat, dar la noi în România, sindicatele sunt dezgustător de galbene, pînă la greaţă, chiar …

   D-le Beckers, firma Telekom, are serioase probleme juridice cu persoana mea, dar sunt  deschis la negociere, doar pentru că acolo, încă lucrează, cei mai buni prieteni ai mei şi am sufletul lăsat printr-o centrală Siemens.

   Aveţi însă, doi salariaţi, poate trei, care nu-şi merită banii, şi cu atât mai mult respectul oamenilor din jurul lor, deocamdată mă gândesc la cei doi.

   Sunt mai mulţi cu siguranţă şi v-aş spune clar, care sunt, dacă veţi avea vreodată dorinţa, să mă întrebaţi, dar primii doi mi-au greşit grav, în numele firmei Telekom, pe care o conduceţi. Am mai vorbit cu managerii acestei companii şi am făcut parte din comisiile de negocieri, administraţie-sindicat.

 T Jos Dictatura Miscarea Sindicala  La fel ca d-l Andrei, pot scrie o carte, despre Romtelecom, Yorgos Ioannidis –  directorul grec, sau Anca Georgescu Aladgem – fosta şefă de resurse umane.

   D-le Andrei, poate sunteţi ofiţer acoperit şi de aceea nu se finalizează, încă cercetarea penală împotriva dumneavoastră cu nr. 4014/P/2013 din 24.05.2013, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, dar cu mine legat de picioare, le va fi greu să vă mai ţină în funcţie, aşa cum lui Codlea îi va fi greu să mai fie vizibil prin SRI, după declaraţiile blondei Elena Udrea.

   Ştiu că aşteptaţi de mult să vă scriu această scrisoare, vă rog să-mi iertaţi lipsa de inspiraţie, de până acum. Nu uitaţi niciodată, cum pun eu suflet, în ceea ce fac, sau roiul de viespi din Poiana Braşov .

Au  fost  semne, pe care, sistematic, le-aţi ignorat.

Deocamdată, vă anunţ, doar candidatura mea la … pensia dumneavoastră !

Rusule Ioan, ia-l pe Ponta şi emigraţi, voi nu sunteţi ai noştri părinţi !

Ponta şi Rus -curve   Cu tot egoismul și cu toată ignoranța mea, mărturisesc faptul că, mișcarea browniană, care a avut loc în societatea românească, zilele acestea, mi-a produs o revelație: … suntem un popor ingrat, leneș, rebel, desfrânat, etc., … cu care voi, ”elitele” noastre conducătoare, părinții noștri adoptivi, nu vă puteți afișa în lume.

   Și pentru că tot e la modă ”asumarea răspunderii”, îmi asum eu rolul de ”purtător de cuvânt” (deși, recunosc: nu am (încă) acordul celorlalți) și vă cer iertare, ”stimați părinți adoptivi”, în numele tuturor ”curvelor”, ”golanilor” și chiar a celor care nu vă produc ”pagube de imagine” (pe mulți dintre ei nu i-ați scos deloc din peșteră, recunoașteți!).

Aveți dreptate să fiți triști!

Aveți dreptate să fiți dezamăgiți!

Dar, …  voi ne-ați ” adoptat ” … !

   V-ați luptat și cu noi și între voi și până la urmă ați reușit să ne luați, cu tot ce aveam e-adevărat, dar ne-ați luat, nu ne-ați lăsat să orbecăim orfani prin istorie.

   Iar noi, noi cum vă răsplătim mila creștinească și grija? Ne revoltăm! Da, ne revoltăm! În loc să apreciem cât vă sacrificați pentru binele nostru (ba chiar cereți ajutor și de la rudele de sânge), fără bani de cămăși, de coafor, de…de…

   Munciți de vă spetiți din zori până-n seara pentru noi, pentru interesul național, pentru traiul bun pe care-l ducem. Și pe deasupra mai aveți și o meserie periculoasă (doar ne-a explicat ”tata” Zgonea, dar noi…).

   Și ce mare lucru ne cereți în schimb? Să nu punem întrebări, atunci când ne luați tot ce-avem prin buzunare … și asta numai și numai pentru binele nostru. Și aveți dreptate să procedați așa. Asta înseamnă grijă părintească, să gândiți în locul nostru, chiar să trăiți în locul nostru, dacă suntem imaturi.

Răbdarea noastră, ironic prezisă de Silviu Brucan,  v-a priit vouă şi PSD, să deveniţi un partid de încornoraţi, iar noi copii needucaţi, … nişte golani şi curve.

 

   Îmi este rușine că nu mă pot ridica la nivelul așteptărilor voastre, care sunteți bravi și mândri români! Îmi este tare rușine, de aceea vă rog, abandonaţi-ne! Renegați-ne! Lăsați-ne orfani pe străzile istoriei neîndurătoare, nu vă merităm!

   Cu siguranță meritați un popor mai bun, ca cel elvețian, de exemplu sau finlandez. Nu? 

   Vă implor, abandonați-ne!

Ori ne vom maturiza, ori vom muri, dar atunci nu va mai fi responsabilitatea voastră!

Lucica Mitican – copilul vostru … ” necuminte ” …

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén