E plin Occidentul de catedrale

Şi Orientul de turle şi moschei,

Precum e plină lumea de ură şi trădare,

Uşoare şi jalnice inimi de femei.

Omul dezamăgitDacă Dumnezeu ar exista …

Să-ţi faci de cap, cu inima mea,

Nici aici pe pământ, Nu te-ar lăsa …

Dar El nu există, sau poate a murit,

La fel de trist, dezamăgit şi scârbit,

De atâta falsă iubire, minciună şi sacrilegii.

Cum să ne ierte El,

Dacă nici noi nu ne mai putem ierta ?

Cum de mai respirăm văzduhul,

Când până şi lumina o trădăm ?

Emil-Cioran-Numai D ne poate abandonaVai de noi, acei oameni orbi,

Ieftini actori, chiar şi prin iubiri.

Vai de noi şi ale noastre păcate

Care niciodată nu mai pot fi iertate.

Ne zbatem printre ţărmuri şi oceane,

Prea-plini de noi şi fală.

Şi tot credem, că am iubit,

Înşelăm inimi şi ochi, în orice oglindă.

Ne afundăm şi mai tare, în eu-l slăvit,

Departe de adevăr, într-o tăcere de smoală.

Comentarii