Valahia lui DNAFORȚA EXEMPLULUI ȘI EXEMPLUL COMPARAT

I. Educația imbecilă de acasă

Adevăruri ”implacabile”! Pilde! Legende! Autobiografii romanțate cu ”situații vitrege”, care nu i-au permis părintelui ”să se realizeze” …

Dar el, el COPILUL, trăiește o altă poveste! Lui i se oferă totul, iar acest ”TOTUL” îl obligă să fie genial!

În timp ce alți copii visează la o felie de pâine, EL are mâncăruri alese, haine și jucării scumpe, ”de firmă”, are tot ce-și poate dori un copil. Ce mare lucru i se solicită în schimb? Să fie de ”10”, să fie olimpic. Ceilalți copii, pe care îi întâlnește, nu au posibilitățile lui materiale și nici părinți care ”să se zbată” atât pentru ei, prin urmare sunt niște proști. Este inadmisibil totuși, cum toți proștii merg la concursuri, la olimpiade, iar EL, caruia i se oferă totul, nu are un pic de ambiție!

Atunci, Copilul intră intr-o competiție acerbă cu ”prostia” din jurul lui. Astfel că devine snob și cinic, ”doct și infailibil”, numai el merită să fie apreciat și ”dat exemplu”, lui i se cuvin toate ”premiile”. Dacă lucrurile nu se deruleaza după acest scenariu, atunci i s-a făcut o mare nedreptate, ”concursurile” au fost aranjate, profesorii au ceva cu el, etc.

Toate acestea se petrec, de regulă, în primii 8-9 ani de viață.

De la acest moment și până la 13-14 ani, părinții ”ambițioși și conștienți”, care nu vor decât ”binele Copilului”, vor adăuga, în mod obligatoriu, arta și sportul (consecutiv, de obicei) în ”dezvoltarea” Copilului. De regulă, Copilul ia lecții de pictură, pian, canto, dans sportiv, înot, tenis sau orice alt sport este ”la modă”. Talentul, capacitatea de efort, temperamentul sau chiar personalitatea nu sunt luate în calcul. EL, COPILUL, este deștept și ”poate”, tocmai de aceea ”TREBUIE să facă”. Altă variantă nu este admisă. Doar este copilul părinților săi, care și-ar fi dorit ei înșiși să facă toate acestea, dar, fie nu au beneficiat de o îndrumare corectă, fie ”condiții vitrege” li s-au opus.

Dacă peste toate acestea se suprapun, ideile învățăturii creștine despre răul originar al naturii umane, influența rugăciunii, uleiului sfințit și al agheasmei, pentru COPIL explicațiile devin foarte simple: ceilalți nu AU și nu au voie ”să se ridice” pentru că nu sunt pe placul Domnului, l-au supărat pe Domnul fie ei, fie strămoșii lor. Lui, COPILULUI, i se iartă orice și ”a lui va fi izbânda” totdeauna, dacă se roagă corect și crede cu adevărat. Dacă ”izbânda” nu este a lui, înseamnă că nu s-a rugat suficient sau a „păcătuit” cu ceva.

Este știut faptul că în evoluția personalității primează motivația sau nevoia (cum o numește Jung). Dacă această motivație este aleasă din categoria extremelor – respectiv demonstrații de putere, superioritate sau, dimpotrivă, atitudini obediente – atunci cu certitudine aceste învățături, aplicate incă de la o vârstă fragedă, când nu există clar ”EU”, ci doar întîmplări care se pot petrece unuia sau altuia, coroborate cu ”entuziasmul pedagogic” al unor părinți sau chiar pedagogi lipsiți de educație sau cu o educație precară, vor avea ca rezultat ceea ce C.G. Jung numea ”monstruozități pedagogice” sau ”surogat de adult, artificial și precoce”, deoarece în acest fel, în mod conștient sau inconștient copilului îi este extirpat definitiv simțul empatic și, mai ales, simțul rațiunii.

La vârsta de 13-14 ani, același COPIL, forțat să devină ”superdotat” și ”multilateral dezvoltat”, de cele mai multe ori clachează. La acest moment ”generoșii și ambițioșii părinți” trăiesc adevărate ”drame”. Se confruntă acum cu reacții neașteptate din partea COPILULUI, care îi obișnuise să ”execute ordinele”. Deși are psihicul, în mare parte, ”mutilat”, COPILUL are totuși niște acumulări, care declanșează apariția unor întrebări, la care părinții nu au răspunsuri care să fie acceptate de către acesta. Acțiunile sau inacțiunile lor sunt departe sau, chiar, în contradicție cu perorațiile oferite.

Timp de 13-14 ani, COPILULUI, i s-a cultivat, din prea multă ignoranță, dorința de a fi pe plac, de a împlini expectanțele. Ce și-a însușit el din atitudinea și discursurile părinților? Aspectele devin vizibile, de la vârste foarte mici, în modul de comunicare al Copilului: atitudine cameleonică, atribuirea eșecurilor personale acțiunii unor ”factori” reali sau imaginari, minciuna. Cel mai grav este însă faptul că a învățat să se mintă pe EL.

Vârsta de 13-14 ani constituie un ”prag” dincolo de care se aștern mai multe drumuri. Copilul se oprește o clipă, privește și cu personalitatea ”zdrobită” va alege instinctiv să pornească pe unul dintre ele. Evident că, indiferent de alegerea făcută, EL își va continua ”eforturile” de a fi acceptat și, mai ales, apreciat, ceea ce îl va transforma într-un ”material” ușor de manipulat. Din acel moment, părinții s-ar putea să devină variabile ale unui alt sistem de ecuații.

Lucica Mitican

24.03.2015

Comentarii