Îmi amesteci vinul … cu amar şi tăcere !

Întoarcerea pe Pământ ţi-a risipit iubirea.

Atât de puţin ai iubit. Simţul practic te-a învins.

Cu teluric ego şi perfectă-n duritate,

Ai avut forţa să ucizi, o împlinire de pe Marte şi un vis.

Ce rece ţi-a sunat fraza: ”Vreau să fim prieteni !?”

Sângele-n cap mi s-a urcat, îngenuncheat şi blestemat.

Mai ai tupeul să îmi spui, că trădarea îţi este divinizare,

Şi că vrei să iubeşti, acolo pe Pământ,

Şi nu în cerul divin sau pe Marte cel sfânt.

Ţi-ai recucerit sortitul din depresia geloziei

Şi mai aruncat pe mine, în ghearele nebuniei.

Nu eşti curvă, de iubeşti, ţi-am spus odată,

Dar la curvă se gândeşte, orice istorie trădată.

Şi-n mine-s doi, ce se înfruntă,

Unul te iartă şi altul te condamnă.

Văd, că cerul mi se închide şi blestemul mă cuprinde.

Pe dinăuntru, totul se rupe, urlă lupii la stele, şi vai, tăcere.

Pierd lumina şi vibraţia iubirii,

Mă alungi golit, pe drumul urii.

Doar nebunii pot fugi din lume,

Pentru visul ce le este împlinire.

Te ajută sublim trupul să renunţi la orişicare.

Ţi-e prea departe, inima de piele,

Ochi tulburi şi carne de vrăjitoare.

Mi-s toate date peste cap,

Doi lupi în mine, se încap

De pe Venus vin şi martori

Ce-mi pot ţine lupii legaţi.

Cu trupul tău, divin, de miere,

Ai zgândărit şi praful de pe Marte.

Eşti cuvântul care doare, o crudă şi trufaşă trădare.

Am avut superbe clipe, în şir,

Iar acum cerşesc, doar să respir.

Moartea-mi fură zile şi ani, să-ncerc să uit, aş fi nimeni.

Când aflasem clipa, dincolo de vreme,

Îmi amesteci vinul … cu amar şi tăcere !

tudor_musatescu_femeia nu înşeală Compară

Comentarii