Nu pot să cred, chiar ai uitat,

în ce lumină ne-am scăldat ?

Pe un deal, mai departe de sat,

cu ochii în lacrimi, te-am aflat.

Am văzut cerul binecuvântat,

soarele de vară şi visul căutat.

Ţi-am dat, ce mi-ai cerut,

de ce acum sunt vinovat ?

Amar mi-e gustul, în zile cu pelin,

din durere şi chin, îmi faci destin.

Ţi-am urlat din plin, … durere !

Iar tu mi-ai aruncat, doar tăcere.

Dintr-o stupidă şi nefericită eroare,

eu altuia, nu-i fac, dar de noroc.

Adevărul devine provocare

şi văzduhul se umple de foc.

N-am să zac în disperare,

iau totul, ca pe-o încercare.

Ţărmul durerii, în foc arde,

Blestem şi ocean de tăcere.

Cavaleria atacă oceanul

Comentarii